Libertate, egalitate, siguranță

Postat Wednesday, January 28th, 2015 de Laura Andreşan.

0

Vă place de Obama? Mie… clar DA! Și uite că am un motiv în plus :)

CNN informează că Barack Obama este primul președinte care a folosit cuvintele lesbiană, bisexual și transgender în cadrul discursului său anual de la Casa Albă, făcând un apel istoric la protecția indivizilor indiferent de orientarea lor sexuală

,,Ca și americani respectăm demnitatea umană, chiar și atunci când suntem sub amenințare, de aceea am interzis tortura și am făcut toate demersurile pentru ca utilizarea noilor tehnologii, cum ar fi dronele, să fie restrânsă.(…) Apărăm libertatea de exprimare, dreptul la apărare a deținuților politici și condamnăm orice rău tratament aplicat femeilor, minorităților religioase sau persoanelor care sunt lesbiene, gay, bisexuale sau transgender. Facem toate acestea nu doar pentru ca așa e corect, ci și pentru că ne aduc siguranță”- președintele american Barack Obama.

Aceste remarci surprind, dar este un fapt cunoscut deja că președintele american militează pentru drepturile persoanelor LGBT. Anul trecut, de exemplu, președintele Obama a semnat un document menit să asigure protecția împotriva discriminărilor la locul de muncă a persoanelor gay sau transexuale (încadrate în structurile Guvernului Federal-militari activi). În plus, și-a exprimat în repetate rânduri poziția pro față de căsătoriile gay.

Sursă informații: cnn.com

Toate cele bune,

NEACȘU


Ești stresat? Zi-mi de ce.. și te premiez :)

Postat Monday, January 26th, 2015 de Laura Andreşan.

….mi-era dor de o carte de Paulo Coelho, și am găsit un titlu nou, mai exact Adulter. Recunosc că nu prea am timp acum de romane, și nici n-am cum să cedez ispitei, doar mă așteaptă la o întâlnire literară trei magnifici :) și anume Anna Freud, Melanie Klein, Jacques Salome. Totuși, mi-am promis că după aceste lecturi din psihologie, și după sesiune, să-mi ofer câteva momente de relaxare… iar o carte scrisă de Coelho se potrivește perfect. Părerea mea :)

Dar nu m-am gândit doar la mine, ci și la voi… și v-am pregătit un premiu compus din cartea Adulter de Paulo Coelho, plus patru albume OkapiSound: Guess Who- Tot Mai Sus, Maximilian- Maxim Am Spus, Tranda- Evoluția și mixtape-ul OkapiTati.

Premiul o să fie câștigat de către un comentator care îmi scrie despre un moment stresant din viața lui, despre acele clipe când simți că nu mai poți și ai nevoie de o pauză.

Da exact, ați citit bine, vreau să știu ce vă stresează, iar în schimb eu vă ofer… clipe de relaxare cu cărți și muzică bună.

Câștigătorul îl anunt marți, 4 februarie.

Cu drag și… Amor Fati !!!

Laura-Maria Andreșan


Generația noastră…

Postat Monday, January 26th, 2015 de Laura Andreşan.

..peste o sută de persoane ne-am adunat vineri seara în Librăria Humanitas din Cișmigiu, la conferința de Mindfulness și parenting susținută de Gaspar Gyorgy, psihoterapeut în domeniul Terapiei de Cuplu și a Familiei. Eu, încă de la începutul acestui text, aș vrea să aplaud fiecare participant. Îi felicit pe toți.. din inimă. Nu este tocmai simplu de făcut acest banal act de deschidere într-o societate cu multe, poate prea multe idei inoculate, deci… aplauze!!!

Despre generația noastră, a tânărului adult, gura lumii spune multe- ba că am pierdut contactul cu natura, ba că trăim prea mult într-o lume virtuală, ba că mâncăm prost, ș.a.m.d.

Ei bine, dați-mi voie să vă prezint un fapt despre generația mea. Suntem oamenii (și suntem toți mai mulți) care au curaj să se oprească din goana materială și să se întoarcă spre căutări ce țin de suflet, de autocunoaștere, dezvoltare personală. Suntem generația care avem forță să recunoaștem că unele lucruri le știm prost, dar am vrea să le învățăm mai bine. Și o facem. Vineri seara.. am văzut în jurul meu zeci de părinți, unii chiar cu bebeluși în brațe, care au venit la eveniment dornici de a afla idei, păreri, opinii de la un expert și psihoterapeut…despre cum pot să fie părinți mai buni, cum să se conecteze mai bine cu copilașii lor. O conectare în care respecți copilul, nu îi impui te miri ce lucruri (pentru că deh, copilul trebuie să asculte de adult) sau mai rău îl abuzezi fizic, psihic….

Suntem generația în care o mamă, prezentă în sală, a avut putere să întrebe- ce să facă, când conștientizează că ea are o problemă din copilărie, și cum să facă să nu îi afecteze relația cu copilul ei?

Gaspar Gyorgy i-a răspuns cu lămuriri, a oferit și direcții, însă dacă aveam un microfon în mână aș fi completat că deja FACE CEVA BUN pentru relația cu copilul ei. Simplul fapt că îți accepti tu problema și vrei s-o rezolvi reprezintă un mare pas spre integrarea și depășirea oricărei suferințe, oricărei probleme fie mai noi, fie mai de demult…

Aplaud încă o dată fiecare participant, organizatorii (TotulDespreMame.ro) și nu în ultimul rând sincere felicitări lui Gaspar Gyorgy pentru prezentarea conceptului de Mindfulness pe înțelesul tuturor, pentru sinceritate, pentru învățăminte.

Ce este Mindfulness- (explicat pe scurt- subiectul o să îl reluăm)- după umila mea părere Mindfulness înseamnă… un genial inventar de exerciții prin care oricine poate să învețe într-un mod simplu cum să își antreneze mintea, și să-și potențeze nivelul inteligenței emoționale.

Practica Mindfulness te poziționeaza aici și acum, adică în prezent… momentul în care se ÎNTÂMPLĂ VIAȚA. Cele mai cunoscute și populare practici sunt: respirația conștientă, conștientizarea corporală, mersul conștient.

Exercițiile Mindfulness nu și-au propus niciodată să fie practici spirituale, sunt instrumente pentru autocunoaștere prin conștientizare, inspirate într-adevăr din tradiția spirituală budistă. Și efectele lor benefice sunt certificate de tot mai multe rezultate obținute în cercetări din domeniul neuroștiințelor. Cu ajutorul testărilor cu RMN-funcțional s-a evidențiat de exemplu că 40 de ore de meditație simplă – respirație conștientă și conștientizarea corpului- modifică structura cerebrală, adică ne schimbă creierul.

Citește și-1-Povestea a șaptea… Ôser, un călugăr în RMN

2-HeadSpace, sală de antrenament pentru minte…

3-Lecție de atașament cu dr. Dan Siegel…

Cu drag și… Amor Fati !!!

Laura-Maria Andreșan


Cine sunt eu…

Postat Friday, January 23rd, 2015 de Laura Andreşan.

0

Cine sunt eu? Dar, de ce întrebarea aceasta? De ce? Păi, pentru că sunt om, animal superior, capabil de conștiință de sine, apt să spună Eu Sunt, apt.. să fie!

Cine ești tu? Ești unul..diferit de mine, dar oarecum același, ne leagă specia, cultura, mediul, educația, umanitatea, povestea…

Cu aproape doi ani în urmă, am trecut prima oară prin experiența exercițiului care te provoacă să răspunzi la întrebarea Cine sunt Eu? un instrument de sondare/observare a sufletului larg utilizat -sub diverse forme- în programele de consiliere psihologică și dezvoltare personală. Atunci am răspuns cam așa- Sunt femeie, iubesc, cred, trăiesc și uneori visez. Sunt slabă, dar ai grijă că dacă te loveșți de mine te dărâmi, sunt puternică.. cât să pot să mă ridic. (…)

Sun om.. în lumea asta m-am născut din iubire, sunt un om liber, și cred sincer… ca bunătatea chiar poate să fie mai mult decât filozofie.

Cine sunt eu? O ființă complicată și complexă ce visează la lucruri simple ca… iubire, încredere, educatie. Sunt o ființă care-și dorește să fie o forță pozitivă în Univers. Desigur.. nu prea îmi iese, însă îmi dau silința. Am voie.. dragă Oglindă, oglinjoară?

Azi, după doi ani de călătorie interioară, realizez că oglinda mi-a permis.. mi-a dat voie, dar am aflat că reflexia nu se schimbă, ci doar modul în care o vezi. Și ce am văzut?

Am văzut că nu am fost deloc …femeie, nu iubeam, nu credeam, nu trăiam. Repetam un cerc, un pattern.. două, treizeci, fixații.

N-am știut să iubesc pentru că la rândul meu n-am fost iubită, sau cel puțin așa am interpretat eu lumea, când m-am născut în ea. Nu credeam în nimic, decât într-o simplă iluzie ce o găseam adesea în icoane, și asta pentru că mereu mă așteptam inconștient.. la o trădare. N-am învățat să cred, ci doar să mă adaptez suferinței. Și nici nu am fost suficient de norocoasă cât să-mi sublimez durerea în vreun talent, dar și în această privință… îmi dau silința.

Cine sunt eu?

Eu sunt om, deci capabilă să-mi amintesc și să conștientizez că un fapt nu s-a schimbat deloc în doi ani, poate acum doar așa un pic, și asta pentru că se exprimă altfel. Faptul este următorul- de când am citit prima oară cuvintele lui Mefisto, primul impuls de a răspunde la întrebarea Cine sunt eu.. este să le folosesc. Dar, niciodată până acum nu am făcut-o. Nu din prima, și nu atât de pe față, adică verbalizându-le, în fine, tastându-le.

Mefisto: Sunt spiritul ce-ntotdeauna neagă / și nu-n zadar, căci toate câte sunt / născute, vor pieri pe drept cuvânt / să nu fi fost nimic, era mai bine, / așa că tot ce voi numiți mereu Păcat, Distrugere, deci Răul /e însuși elementul meu” (Faust – J.W. Goethe)

Ca să devii un om mai bun trebuie să îți accepți răul, asta m-a învățat Nietzsche și viața, după ce am început s-o trăiesc. Datoria mea nu este doar să procreez, am obligația să mă creez înainte, sau voi reproduce doar un alt rău identic cu mine. Care rău? Unul pe care l-am acceptat că mi-e scris în ființă și modelat de experiență, și mi-a fost dat ulterior să-l cunoscut pe Lucifer, apoi, dansând cu el am observat că nu este decât o altă iluzie, la fel ca și Dumnezeul meu din altare, idei de care aveam nevoie ca să îmi justific ce nu am fost în stare să accept, răul și lipsa de sens. Dar s-au sfărâmat și unul și altul, căci ce este răul și ce este binele, în fond: “Dumnezeu a murit. Trăiască Supraomul. Amor Fati”- Friedrich Nietzche

Amor Fati: Iubește-ți Soarta… Care soartă s-o iubesc? Aceasta în care am înțeles că mă trag din nevăstuică, că sunt scrisă de o mașinărie genetică cu doar 4 litere –A.G.C.T (baze- adenină, guanină, citozină, timină), că sunt modelată cu scopul de a fi ființă superioară.. de privirea mamei, de mediu, de educație, dar că în fața neființei nu sunt mai deosebită cu nimic decât oricare altă specie, oricare altă vietate, însă în viață.. sunt o specie capabilă să dau sens. Mai mult, trebuie s-o fac, altfel pierd existența, căci e gol tot ce simți atunci când nu găsești legătura spre sens.

Cine sunt eu?

Eu sunt om, deci bun și rău, nu sunt construit să fiu numai bun, sau numai rău, ci sunt plămădită să mi se potrivească Calea de Mijloc.

Noi.. oamenii suntem ființe de mijloc cărora li se cuvine dreapta masură- așa ne-a spus Aristotel. Și a propovăduit că virtutea omenească nu este însă un absolut. Ea indică, ce-i drept, Absolutul, dar noi trebuie să ne mulțumim cu dreapta măsură, cea hărăzită oamenilor. Aristotel o numește –regula de aur.

Fericirea, atât de căutată de toți oamenii, nu se situează deci la extreme, fie ele și cele mai înălțătoare. Pentru om, fericirea rezidă în a acționa în sensul virtuții, potrivit omului. Pentru noi, nu există nimic mai bun… sau doar n-a descoperit Aristotel, ori poate restul aparține Zeilor. Dar, eu sunt un zeu muritor, așa îmi propovăduiește hermeneutica, și cum e înăuntrul meu este și în afara mea, așa m-a învățat sufletul cât am fost dispusă să-l privesc. Și am mai observat că nici măcar faptul că am dreptul la alegere, un fapt ce mă definește ca om, nu-mi aparține în totalitate, și că nici nu sunt atât de liber pe cât îmi place să cred că sunt. “Nu înțeleg ce au în vedere oamenii când vorbesc de liber arbitru. Eu simt, de exemplu, că vreau un lucru sau altul, dar, nu pot pricepe câtuși de puțin ce legătură are asta cu libertatea. Simt că vreau să-mi aprind pipa și o fac; dar cum pot să leg lucrul acesta de ideea de libertate? Ce stă în spatele actului de a voi să aprinzi pipa? Un alt act de voință?”- Albert Einstein în Cum Văd Eu Lumea.

Eu sunt o spirală într-o continuă dezvoltare, care implică atât ascensiune, dar și stagnare.

Eu sunt ființa conștientă de mine, de corpul meu, de sufletul meu, deci știu că am limite. Eu sunt om, pentru că am învățat să-mi văd și accept aceste limite, dar și să le pun în fața altora atunci când trebuie să îmi apar umanitatea, pentru că aceasta este prima mea obligație, sau trebuie să fie. Căci altfel … până la capătul istoriei, asasinatul va zămisli asasinatul, întotdeauna în numele dreptului, al onoarei și al păcii, până când, în sfârțit, zeii vor fi sătui de atâta sânge și vor crea o seminție care să știe ce înseamnă a înțelege. (…) Oamenii înțeleg astăzi acest adevăr îngrozitor —  își dau seama că jefuindu-și vecinul, te jefuiești pe tine însuți; căci jaful naște jaf, întocmai cum o vărsare de sânge naște alta. Așa-zișii învingători din război i-au jefuit pe învinși, iar acum observă că, făcând așa, s-au jefuit pe ei înșiși. Așa se face că acum domnește pretutindeni sărăcia și suferința. Mulți oameni văd că așa stau lucrurile, dar n-au curajul să înfrunte acest adevăr, ci aleargă, ca Macbeth, la căldarea vrăjitoarei”- Murphy într-un dialog socratic cu Albert Einstein publicat în cartea Cum Văd Eu Lumea (ed. Humanitas).

Eu sunt animalul care da, poartă un bagaj arhaic, dar care este capabil să se adapteze respectând reguli, acceptând diversitatea, comunicând. E drept, sunt și animalul din specia care este capabilă să ucidă în numele unei iluzii, fără ca viața să îmi fie amenințată, fără ca să îmi fie foame. De ce? Pentru că sunt animalul acela special, superior, care învață să se definească, să se cunoască, să trăiască prin relații și oglindirea în altul, un altul adus de lume și modelat de ea. Deci sunt omul care am învățat să fiu. Uneori poate nu am înțeles eu corect lecția, alteori poate nu a fost predată prea bine sau canalul de comunicare a fost defect, toate-s, posibile…

Cine sunt eu?

Eu sunt ființă capabilă să dea viață, deci femeie, și am aflat asta după ce mi-am recunoscut frigiditatea sufletului meu. Am luminat demonul, am început să-mi construiesc cuibul, deci să fiu femeie și împăcată cu rolul meu, sau măcar îmi dau silința. Știu că îmi iese uneori, în special atunci când am văzut ce animal pot să devin dacă îndrăznești să îmi ataci puii și casa.

Eu sunt om, dovada vie a evoluției, a creației, cândva strămoșii mei au coborât dintr-un copac, dar azi.. eu sunt mai mult decât ei, și asta pentru că aleg să fiu tot ce pot să fiu, adică în evoluție. Atât cât pot, atât cât mi-e predestinat, atât cât poate o mașinărie genetică să scrie o ființă cu doar 4 litere. Desigur, pot să sper …mereu… că sunt mai mult.

“În Inconștient (în sufletul inconștient, notă Laura) fiecare dintre noi este convins de nemurirea sa. Propria moarte nu este nici ea reprezentabilă și, cu fiecare încercare de a o face, putem observa că rămânem de fapt mai departe spectatori. (…) A suporta viața rămâne totuși prima grijă a tuturor oamenilor. Iluzia își pierde valoarea dacă ne tulbură în această direcție. Ne amintim vechea zicală: Si vis pacem, para bellum. Dacă vrei să menții pacea, pregătește-te de război. Ar fi adecvat timpului să o schimbăm: Si vis vitam, para mortem- dacă vrei să înduri viața, pregătește-te pentru moarte” – Sigmund Freud (“Studii despre Societate și Religie” -Opere Esențiale, volum 9, ed. Trei)

Dar apoi îmi amintesc că poate doar ne place să credem în povești, în fond cum să construim sensul? Și chiar așa, care ar fi sensul existenței dacă am fi convinși conștient de nemurirea noastră, dacă am acceptat-o? Am mai fi oameni, cui ne-am spune poveștile, cine ne-ar asculta, cum s-ar modela și remodela structura creierului nostru?

Ca om, capabil de cuvântare și de înțelegere, când spui și asculți o poveste, când ești implicat într-o poveste.. neuroștiințele au arătat cum creierul dă comanda pentru eliberarea unor hormoni- substanțe active. Unul este cortizolul secretat de glanda suprarenală (o întreagă conexiune și comunicare între axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian- :) mai exact), un hormon care ne-a permis supraviețuirea noastră ca specie. Un hormon care are puterea (printre alte funcții importante) declanșării instinctului primar de luptă sau fugi, instinct ce-l avem în comun cu animalele. Un hormon extraordinar de folositor până când nu mai este atât de bun în adaptare, și mai mult.. ne încurcă chiar viață socială de exemplu.

O altă substanță secretată de creier în timpul implicării într-o conversație este oxitocina ((hormon peptidic, sinteza și secreția este coordonată de implicarea hipofizei, hipotalamusului- privind la aspect general). Oxitocina, ocitocina - este o substanță cunoscută și în media, și promovată ca și hormonul dragostei, al atașamentului. Asta și este. Oxitocina este o substanța activă din construcția noastră biologică care ne permite să iubim, să ne atașăm.

Astfel, secreția celor două substanțe ne permite să reacționăm la mediu și la ceilalți oameni, la povești .. prin emoțiile, sentimentele pe care le antrenează (frică, bucurie, furie, iubire, etc). Aceste simțiri, aceste trăiri sufletești ne poziționează atât în spațiu cât și în timp, în realitatea trăită a lumii exterioare, dar ne permit și să ne formăm relații cu alții într-o conexiune cu lumea noastră interioară. Fiecare viață, fie a mea, fie a ta, fie a celui de lângă tine este o poveste… știm cu toții asta, la fel cum știm fiecare să ne-o povestim. Și o facem, pentru că tocmai acest fapt ne leagă între noi. Și repet… se naște întrebarea: Dacă am fi nemuritori cum ne-am spune povestea, sau cu cât interes am fi dispuși să ascultăm alte povești? Am mai fi oameni, ne-am mai apăra dreptul la umanitate? Am mai fi buni?

Cine sunt eu?

Foarte clar nu îmi este, dar îmi place ce încep să simt că sunt. Poate o să îmi fie mai simplu să înțeleg Cine Sunt… peste doi ani, cine știe. Acum simt doar că, într-un fel special, nu știu cum… prind cheag! Am voie?

Tu cine ești? Răspunde-ți :)

Cu drag și … Amor Fati !

Laura-Maria Andreșan


Fetișuri, oameni. Curiozitate..

Postat Thursday, January 22nd, 2015 de Laura Andreşan.

0

Cred că toată lumea, măcar așa un pic, vrea să știe ce se întâmplă prin dormitoarele vedetelor de talie internațională. Aceeași curiozitate am avut-o și eu, nu știu din ce cauză.. dar aveam impresia că vedetele sunt diferite față de noi, oamenii obișnuiți. Mulți ar fi de părere că sunt o altă specie și nu ar avea preferințe sexuale ca și noi.. Însă, se pare că suntem tare asemănători, singura diferență sunt milioanele de dolari pe care vedetele le au în conturi, puterea, faima, talentul :)

La un mic search pe google am descoperit o serie de articole, interviuri în care vedetele au lăsat să scape anumite detalii din viața lor intimă. Astfel am aflat că:

Eva Longoria preferă să fie legată cu eșarfe de mătase, cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-un interviu:

,,Nu am nimic împotrivă să fiu legată de un pat cu eșarfe de mătase, îmi place când un bărbat preia controlul. E ceva foarte sexy în a fi supusă.”

Angelina Jolie e una dintre cele mai dorite și controversate femei de pe glob, și nu și-a ascuns niciodată latura bisexuală, ba mai mult și-a sărutat, în public, fratele. (ăsta da Oedip împlinit, nu Laura? ) Cu ceva timp în urmă Angelina a declarat:

,,Nu mi-am ascuns niciodată bisexualitatea. Însă de când sunt cu Brad aceasta sau S&M-ul, nu își mai au locul în viața mea”.

Ricky Martin se pare că este un fan al dușurilor aurii, într-un interviu acordat revistei Blender dezvăluie faptul că îi place să facă pipi în timpul unei partide de sex.

,,Îmi place să ofer dușuri aurii. Am mai făcut asta în timp ce făceam duș. Mi se pare atât de sexy, știi, temperatura corpului tău și apa dușului sunt foarte diferite”.

Marilyn Manson spune că face sex de cel puțin 5 ori pe zi.. doar în întuneric; ce e un pic ciudățel e faptul că acesta refuză să își dea chiloții jos.

,,Sunt o persoană foarte rușinoasă, chiar dacă vă vine greu să credeți asta, în plus am fobia că ar putea lua foc casa și nu vreau să fiu dezbrăcat când se va întâmplă asta”.

Toate cele bune,

NEACȘU