In 2011 am impartit pe www.profadesex.com in campania SAVE SEX exact 16.000 de prezervative in toata tara si 50 de controale ginecologice gratuite in Bucuresti. Am publicat peste 200 de texte impreuna cu specialisti, medici ginecologi, texte cu informatii corecte despre sanatatea sexuala si fertila. Am publicat povesti triste dar reale despre boli cu transmitere sexuala, m-am retras din viata publica dar am participat cu drag la Neatza cu Razvan si Dani, probabil cea mai urmarita emisiune din Romania, cu siguranta cel mai cool matinal, ca sa iti atrag atentia asupra importantei folosirii mijloacelor de protectie si contraceptie. Am facut din drag, tot ce mi-a stat in putinta ca sa te fac sa intelegi ca sexul bun este cel sanatos.
Daca eu prin actiunile mele nu te-am convins de importanta protectiei si inca te numeri printre acei care considera ca nu merita sa foloseasca prezervativul citeste textele de mai jos… sunt clipe din viata seropozitivilor!!!
Prima poveste am gasit-o pe site-ul totalgay.ro si este marturia lui Dino Rossi ce are 49 de ani acum si lucreaza ca voluntar in programe de prevenire SIDA. El a fost diagnosticat HIV pozitiv in 1 Decembrie 1986
“In 1985 tocmai ma retrasesem din Fortele Aeriene si voiam sa ma asez la casa mea. Apoi pe 1 decembrie 1986 doctorul i-a spus partenerului meu Steve Nowak ca are <<Boala Poponarilor>> si sa se duca sa moara in alta parte.
Asa ca s-a dus acasa si si-a impuscat creierii. Asa am aflat si eu ca sunt seropozitiv.
In zilele acelea de la inceput “condamnare la moarte” era pe buzele tuturor, nu exista nici o speranta pentru un viitor de orice fel. Asa ca n-am avut nici o alta sansa decat sa incerc sa gasesc un sens vietii mele si sa continui sa traiesc asa. Sa traiesc cu promisiunea ca virusul asta o sa ma termine, ca nu voi mai expune pe nimeni acestui risc si niciodata sa nu mai cauzez cuiva durerea pe care eu am suportat-o.
Am realizat ca am doua optiuni: sa fiu o victima sau sa strang randurile si sa conduc, in modul meu umil.
Asa ca am devenit un activist – am invatat, am impartasit cunostintele, am invatat pe altii si am imprastiat vestea lumii despre cum sa te protejezi pe tine insuti. M-am alaturat ACT UP si am devenit parte din miscarea care a schimbat parerile oamenilor despre SIDA si HIV.
Am devenit un burete, cu dorinta de a invata tot ce pot despre aceasta boala. Ce provocari urmeaza sa am in fata mea? Stiam doar ca trebuie sa ma mut in New York pentru a gasi raspunsurile. Am intalnit alti oameni care gandeau la fel si a caror boala era mult mai avansata decat a mea. Am pierdut multi oameni minunati si care imi lipsesc teribil.
Sa ai SIDA, insuficienta cardiaca, leucemie si altele de genul asta, sa ma obisnuiesc cu faptul ca voi avea toate abilitatile proprii mai slabe datorita efectelor secundare ale medicamentelor, sa stau si sa recunosc cum boala progreseaza stagiu cu stagiu – asta ma ingrijora. Insa era o lupta la care m-am inscris voluntar sa iau parte – si acum stiu la ce sa ma astept.
Partile negative in a fi seropozitiv si a avea aceasta boala sunt usor de spus: Douazeci si sase de ani de cunostinte (azi 30 de ani, nota profa) si de mijloace de a impartasi aceste cunostinte si inca mai exista oameni care s-ar infecta de bunavoie. Parerea mea personala, eu duc in spate toate diagnosticele asociate si multe medicamente, si medicamente care sa inlature efectele adverse ale primelor medicamente.
Atat de multi oameni cred in propaganda frumos ambalata despre HIV pe care companiile farmaceutice o ofera in campanii gen “E doar o pastila pe zi”. Insa ei nu stiu adevaratul pret pe care il platesti cand traiesti de 25 de ani cu aceasta boala care iti schimba viata”.
Daca povestea lui Dino nu te-a impresionat deloc, te invit in Romania pe ulitza mortii, intr-un reportaj pe care l-am gasit pe blogul Ionelei Nastase.
De cum intri pe ulita seropozitivilor din cartierul vrancean Modruzeni, intalnesti copii condamnati din faşă la moarte, dar si adolescenti respinsi de societate pentru ca sunt infectati cu HIV. Au primit la pachet cu virusul si stigmatul rusinii. Nu merg la scoala, nu au parte de medici sau de prieteni si se inmultesc intre ei sau chiar cu cei sanatosi.
CEI CARE MOR DEVIN INGERI
Pe ulita, la cativa metri de grupul de fotbalisti, un mititel negricios ma intampina. El nu se joaca alaturi de ceilalti.
„Tanti, de ce ai venit aici?“ Blocaj. Sa-i spun ca am venit sa scriu despre ei ca sunt bolnavi? Nu pot! Cum sa-i explic?! „Ma plimb!“, zic. (Halal explicatie pentru un jurnalist!) E doar o mana de om… El ridica din umeri si musca mai departe din sfecla murdara pe care o are in mana. Asta in timp ce-mi sopxeste – „ii dulci“! (graiul moldovenesc…) Ii zambesc, dar ceva din interior imi spune – de ce si el?! El ce vina are?! Dar un copil imi spune – „sa nu nu fii trista, o sa ne transformam in ingeri!“ – asa le-a explicat o asistenta. „Oamenii nu mor, ei se transforma in ceva mai frumos“. Am zambit amar. Un alt copil stie ca va muri, dar se va duce intr-o lume mai buna, acolo unde nu va mai avea de luptat cu inversunarea colegilor de clasa. Cei care au ajuns la varsta la care pricep, sunt resemnati, dar se tem teribil de ziua cand inima lor va inceta sa mai bata. Ceilalti, cred povestea cu ingerii.
SSSSSSSSSST, AM SIDA!
Primii doi pasi pe ulita seropozitivilor, primul refuz. „Nu vreau sa vorbesc despre asta…“ Mi-au inchis poarta in nas! Erau trei – mama, tata si un bebelus. Toti trei bolnavi. Nu-i nimic, imi zic! Mai incerc. Nu e primul refuz din viata mea. Cineva trebuie sa vorbeasca despre asta. Mai merg oleaca. Alta casa, fara gard, cu o buda infecta la intrare si niste rufe pe sarme la fel de murdare cum au fost si inainte de a fi date prin apa fara detergent. Un mosneag, la vreo 70 de ani, fara dinti, ma repede: „Nu vreau sa apara nepotii mei la ziar, sa rada toata tara de ei“. Ii explic ca puterea exemplului ii poate face pe altii sa fie mai atenti, ca… Nici nu vrea sa auda! Il intreb daca stie ce e ala prezervativ. Nu-mi raspunde. Ba chiar ma priveste indignat. Mai tarziu am inteles de ce. Dar se gandeste ca eu – fata asta inalta si slaba – nu-i pot ajuta cu nimic pe nepotii sai deja infectati. Cumva are drepxate. Alt refuz. Ma mai duc la o femeie care imi povesteste despre fata ei, infectata cu HIV. Ma baga in curte sa nu ne vada vecinii si purtam un dialog scurt.
- Are atata nevoie de iubire… Si acum are parte. S-a casatorit cu un baiat din sat. Nu mai vorbeste cu nimeni, nu mai vrea sa manance. Va dati seama ce e in sufletul meu… E doar vina mea! Dar cand e el acasa parca mai zambeste putin.
- Baiatul e si el infectat?
- Nu, el nu e.
- Dar stie despre ea?
- Da. A spus ca si daca mai traieste doar trei luni, el vrea sa traiasca cu Dana! Au facut si un copil. M-am rugat sa nu fie si el bolnav, dar Dumnezeu nu mi-a ascultat ruga.
Nici ea nu vrea spuna mai mult de atat. Doar nu e motiv de mandrie. Fata ei a renuntat la scoala dupa ce o colega a jignit-o. Devenise bataia de joc a celorlalti copii. A renuntat la studii pentru ca nu mai putea sa vada privirile rautacioase ale celor de varsta ei mai norocosi, s-a casatorit cu un coleg de suferinta si a adus pe lume un bebelus. Acum, toti trei petrec mult timp prin spitale unde fac un tratament greoi pentru intarirea organismului. Nu le-a explicat nimeni inainte cum sa faca sa nu mai condamne din fasa un alt suflet la suferinta.
(…)
Aproape ca imi vine sa renunt. Nu vreau sa mai fac acest reportaj. Dar… pe ulita trece un barbat pe o bicicleta. Aflu ca acum 8 ani i-a murit copilul infectat. El vrea sa vorbeasca. Nu vrea sa mai moara oameni de SIDA. Isi opreste cu greu lacrimile care i-au invadat fata. Vrea sa vorbeasca, dar nu poate. E prea dureroasa amintirea. Baiatul lui nu mai e. Si ma duce la o alta casa, la o fata infectata, Maria. O tanara de 19 ani care isi gaseste forta sa vorbeasca. Iubeste un barbat din acelasi cartier, la fel de bolnav ca si ea. Nimeni nu a putut sa-i interzica dreptul la iubire, dreptul la viata. Acum doi ani a adus pe lume un copil despre care medicii spun ca este sanatos. Un caz fericit, se poate spune. Vrea sa mai traiasca macar cat sa-si vada micutul la scoala… „Dumnezeu decide“, imi spune ea! Divinitatea e singura lor alinare. Boala nu le-a afectat doar organismul, ci si viata sociala. Maria si-ar fi dorit sa fie medic sa poata salva vieti, dar nu stie carte. N-a invatat. Tot din cauza maladiei necrutatoare.
MODRUZENI – POLUL SIDA
Între anii 1989 – 1994, 73 de oameni au fost dignosticati in cartierul Modruzeni cu HIV/SIDA. Un „accident epidemiologic“, asa cum au declarat autoritatile de la Directia de Sanatate Publica din Vrancea, care a facut ca azi sa mai traiasca doar 41 dintre ei (un pic mai mult de jumatate). Numarul seropozitivilor a inceput sa creasca, mai ales dupa ce s-au nascut primii urmasi ai celor infectati. Vinovatul moral este, in opinia lor, sistemul sanitar. Virusul a inceput sa se transmita de la parinti la copii, pentru ca bolnavii, sfidand boala, vor sa-si traiasca viata normal, sa iubeasca si sa aduca pe lume copii. Traiesc in saracie si ignoranta si cu o teama teribila de moarte, dar educatia sexuala lipseste. Mai mult, religia penticostala, religie careia ii apartine mare parte din colectivitatea din Modruzeni, nu permite folosirea prezervativului.
La Modruzeni traieste cea mai mare comunitate de seropozitivi din Moldova si judetul Vrancea arunca asupra hartii HIV/SIDA o pata neagra. Bolnavii lupta an de an cu maladia si mai ales cu discriminarea, cu ura semenilor sanatosi. Dramele se tin lant si putini sunt cei care pot sa vorbeasca despre boala necrutatoare. Doar din cand in cand vin aici oameni platiti sa faca educatie la tara, dar odata ce au trecut pragul ghetoului de la marginea orasului Marasesti, nu se mai intorc. „Le este si lor teama“, imi spune o femeie. N-am indraznit sa o mai intreb daca este si ea infectata. Si, probabil ca nu mi-ar fi spus adevarul, daca era pe lista seropozitivilor. CONTINUAREA REPORTAJULUI AICI, MERITA SA IL CITESTI TOT 
Cu drag
Laura
Si in Romania din fericire exista judecatori care inteleg ideea tiparita pe tricou! 
