Posts Tagged ‘laura andresan’

Cineva…toți. Unul…

Tuesday, September 30th, 2014

A fost tare, tare, tare greu să aleg… dar am reușit :)

Andrei Bănică a câștigat #celmaicoolpremiualtoamnei, și anume trei produse la alegere din shopul OkapiSound, cărțile Sensul vieții- autor Alfred Adler și Despre Psihanaliză- autor Sigmund Freud, plus jucăria erotică We-vibe, oferită de sex-shopul Erogen.

La fel ca toți ceilalți care ați răspuns… Andrei a scris rânduri fascinante, iar pe deasupra și norocul să fie al șaptelea comentator. Numărul șapte.. a devenit, mai nou, unul din numerele mele alese, și asta după ce 31 de ani m-a “urmărit” ca și un ghinion, iar de aproape doi ani s-a transformat într-un soi de noroc. :) Așa că am zis să fac responsabilă cifra 7 de alegerea câștigătorului.

Vă mulțumesc din inima tuturor.. pentru gândurile voastre sincere, pentru răbdare, curaj, și pentru magia care ați creat-o. Sunteți MINUNAȚI!!!!!!

Seară superbă să aveți…

P.S- Andrei pentru stabilirea detaliilor… vei primi un mesaj pe adresa de email cu care te-ai logat pe site.

Câștigătorul este…

Sunday, September 28th, 2014

….din lipsă de timp nu am reușit să vă prezint o hartă desenată a felului în care înțeleg eu sufletul de om. Dar ați reușit voi să-l definiți. Și ați dat culoare! Cui? Unde? Minților voastre, spiritelor noastre. Pentru asta vă aplaud.

Din altă poziție vă mulțumesc sincer. Am analizat un pic, și am realizat că, personal, mi-ați dat cumva benzină în motorul încrederii în oameni, în mine :) deci …. mulțumesc!

Ce este omul? Ce este sufletul? Ce este mintea? Are culoare? Se simte?

Mircea: Nu există om fără suflet…

Gavril Marius: Când spui “un om” nu te gândești la sensul propriu al cuvântului, ci la toate acțiunile și trăsăturile care-l definesc ca persoană….

Andrei Bănică: ”Ce ești ?”, poi răspunsul acestei întrebări se găsește chiar în întrebările puse de voi. Sunt un om, având un suflet cu o culoare, care simte anumite trăiri în funcție de faptele sale.”Omul este singurul animal care refuză să fie ceea ce este”.

”Sufletul devine trup când mănânci; trupul devine suflet când gândeşti.” Iată un citat drăguț … În opinia mea, mintea poate avea o ”culoare ” în funcție de caracterul fiecărei persoane.

Blackiss: Mintea e o altă realitate, da o realitate virtuală, mhm fix ca un joc pe calculator, în care se formează numeroase conexiuni. Mintea e un infinit de conexiuni de fapt, fiecare suflet are o altă realitate virtuală în care se desfășoară, se joacă, învață și crește.

Carmen: Sufletul e motorul ființei, el dictează ce măști trebuie să poarte în fiecare zi ființa, el oferă curajul de a înfrunta viața de zi cu zi… firesc.

Cosmin C. Dumitru: Sunt nimic și sunt totul. Sunt griul redat de alb și negru. Am două urechi: mă culc pe una și mă trezesc pe cealaltă. Sunt bun și rău; slab, tare; tare slab sau puternic. Am momente când gândesc că nu mă gandeam la nimic în urmă cu cinci minute. Sunt ce gândesc, defapt. Și mă gândesc că aș putea să te fac să te gândești la mine; sunt eu dar pot fii existent în tine fizic sau psihic. Sunt om – dar, metaforic vorbind, sunt o bombă cu ceas și nu pot afla cât timp mai am până la final… Sunt Viața până atunci. Trăiesc pentru a murii… Sunt fals, sunt real – sunt incertitudinea celui mai mare adevăr. Sunt picătura existenței. Sunt o stea în constelație. Am culoare dar sunt defapt un contrast etalat la fiecare pas făcut în această viață îndreptându-mă către eternitate lăsând urmă în urma mea.

Drăcuța: Omul este un animal, întrebarea este cu ce se deosebește față de restul animalelor? Umanitatea… ar fi atributul potrivit, dar din păcate unora le lipsește cu desăvârșire. Și dacă omul la un moment dat moare, îmi place să cred că sufletul este nemuritor, și definesc astfel sufletul ca fiind acea parte din om-imaterială -care nu moare niciodată.
 :) Mintea?.. din experiență pot spune- este acel atribut opțional. Unii îl au, alții nu (am dovezi!).

Lidia: Încă de mic copil, mi s-a spus ca sufletul fiecăruia călătorește prin Univers și are de învățat lecții. Aceste lectii sunt de la diverse experiențe, la o viață întreagă. ….

Mintea? Cert este ca mintea este parte din suflet și viceversa. Mintea este EU-l interior, format din două părți, inimă și rațiune. Gândim logic și ne lăsăm purtați de energiile care ne înconjoară – de sentimente, de inima…

Omul este un înveliș care adăpostește o energie, ce îi permite să învețe și să acumuleze cât mai multe experiențe din viață.

Georgiana T:
 “Mintea nu este ca un vas ce trebuie umplut ci un foc care trebuie aprins” – Plutarh.

Andreea23: 
Ce este omul? “pur si simplu cea mai formidabilă fiară și, realmente, singura care își pradă sistematic propria specie” -William James, însă fără suflet n-ar mai fi nici măcar o fiara…

Mintea este “un foc care trebuie aprins” (Plutarh).. zic eu, fără culoare și da, se simte, în tot ce facem, spunem sau gândim.

Lorra C: Omul în esență este o ființă diferită de orice altceva. El face conexiunea între toate cele 4 elemente existențiale. Leagă și dezleagă înțelesuri. Acceptă și dezaprobă cuvinte.
 Sufletul este tot ceea ce-l leagă pe om de restul Universului. Sufletul este viu, necontrolabil, neînțeles și neagreabil în cele mai multe situații.
 Relația dintre om și suflet este vidă!


Mona: Omul este o ființă pe care oricât ai încerca să o modelezi după cum vrei tu, nu vei reuși niciodată.
 Mintea este stăpâna trupului… și se simte cu adevărat.

Andrei: Omul este creația Universului, partea minunata care-l întregește, sufletul este legătura dintre Om si Univers, o energie care păstrează informația ce ne definește ca oameni.
 Mintea e doar un calculator care ne ajută să procesăm informații într-un anumit mod. Mintea nu are culoare, ar fi prea ciudat ca gândurile și raționamentele să poată fi reprezentate în culori, dar ceea ce simte sufletul atunci când mintea îi spune ceva, ar putea fi reprezentat într-o infinitate de combinații de culori.

Mădălina P: De fapt omul este un suflet….

Mulți dintre noi nu înțeleg logica asta, dar involuntar facem alegeri în funcție de ceea ce simțim, și ceea ce am dezvoltat în noi de-a lungul vieții. Oamenii sunt minunați și complicati, dar au un suflet simplu. Omul este extraordinar. Sufletul este magic.

Ce este mintea? Mintea e partea conștientă a omului. E un fel de windows care funcționează după diferite coduri și programe care ne-au fost instalate de-a lungul vieții, voluntar sau involuntar.

Culoare? Cred că arată ca un fel de paletă pe care pictorul vieții, adică omul face tot felul de combinații de culori. E un curcubeu cu un număr infinit de culori și nuanțe (poate gasim si comoara la capătul curcubeului ăsta :) ) Și sincer, cred ca nu se simte, conștient vorbind.
 Cred că suntem niște ființe minunate, simple si complexe, formate din suflet și minte. Suntem un tot. Cel mai frumos tot care există pe acest pământ. Și cel mai bogat tot. Avem fiecare cea mai mare bogăție: liberul arbitru. Așa ajungem să alegem ce și cum trăim. Și toți, cu lacrimi și zâmbete… trăim frumos, în felul nostru.
 Interesantă provocare! Și am ales să o accept! …

Isaxx: Aș putea începe spunând că omul este o ființă bio-psiho-socio-culturală, înzestrată cu conștiință, ceea ce o face superioară altor animale.

Dintotdeauna m-am întrebat de ce, din miile de spermatozoizi, tocmai acela din care am devenit EU, a avut norocul să pătrunda ovulul mamei? Răspunsul, încărcat de spiritualitate, este simplu… Dumnezeu m-a vrut pe mine să mă facă om. Și atunci îmi permit să răspund la întrebare din perspectiva omului din mine. …Sunt un amalgam de celule cu morfologii diferite, de sisteme care conlucrează, tocmai ca să întrețină supraviețuirea ființei. Sunt apă și materie amestecate în proporții magice și lucrate atent de o mână de maestru. Sunt o fabrică care consumă și produce în același timp.

Sufletul este suflarea divină, aruncată asupra trupului inert, pentru a prinde viață.

LOLO: Ce este omul? O întrebare bună, pusă destul de rar – un mamifer cum bine se știe, un animal evoluat.

Ce este mintea? Cred doar că suntem conștienti “cu mintea” …  Mintea este procesorul nostru cel mai de preț. Dacă nu hrănim cu folos mintea.. să nu avem pretenții să ne fie de folos.

Are culoare? Roz? Nu știu mintea mea cred că este roz și e pusă pe bigudiuri… O provocare interesantă ce m-a pus să reflectez puțin asupra mea ca om. Iți mulțumesc Laura!

Camis- “Omul este cea mai temută creatură dintre toate, din cauza firii sale subtile și fragile.”

Deyush: Omul este un suflet. Sufletul este un om.
 De fapt sufletul deține omul, nu omul deține un suflet.
… Omul e un locșor ce înmagazinează mintea și sufletul. ..

Câmpean Ionuț: Omul este o ființă înzestrată cu toate atributele și calitățile divine, iar sufletul este darul divin, dat spre evoluție..

Unu Altu: Sufletul e o metaforă…

Irina C:
 Omul este cel care adună experiența spirituală a sufletului pe care îl poartă.

Mintea are culoarea experiențelor … Mintea o simți atunci când o lași să simtă!

Biosfera: În copilărie lăsăm pe oricine să ştie ce e în sufletele noastre, îi lăsăm să intre, să privească, să ne lase un dar, poate, şi să plece. 
Pe măsură ce am crescut, am început să realizăm că în sufletul nostru e o valoare şi am decis să îl securizăm. Azi o perdea de mătase, mâine o draperie, peste câţiva ani o uşă, apoi o cheie şi într-un final am decis că nu e suficient doar atât.
 Am pus un covor la intrare, pentru a îi lua din ostilitate şi pentru a nu speria pe cei care se află în faţa uşii blindate din prezent, dar şi pentru a-i obliga să se şteargă pe picioare, dacă n-au de gând să se descalţe.
 Şi bun venit la mine în suflet!

Am patru camere. Una de primire a oaspeţilor, una pentru prieteni, una pentru mine şi una pentru mine şi cel care mă va iubi şi după ce va calca prin spinii din celelalte camere şi îmi va ridica toate draperiile puse în toţi aceşti ani.
 Şi să intrăm în prima camera…

Te-ai şters pe picioare şi ţi-ai lăsat papuceii la uşă, pentru că vrei să faci o impresie bună. E prima oară când te afli la mine în suflet şi crezi că vei găsi totul aşezat pe culori, mărimi şi zile. Te aştepţi la draperii roz şi ceşcuţe de cafea cu bomboane dulci, ei bine, aşteptările tale nu se potrivesc cu realitatea. 
Nu mi-a plăcut rozul niciodată, iar camera de primire a oaspeţilor e aproape goală. Sunt suficiente două scaune, o masă, o bucată de pâine, sare şi apă, că doar aşa se fac tradiţionalele primiri în case. Eu nu sunt o gazdă bună, nu vreau să impresionez, pentru că e sufletul meu şi tu trebuie să impresionezi dacă vrei un altfel de tratament.
 Vei pleca repede sau vei rămâne şi te vei transforma treptat în prieten şi astfel vei păşi spre cea de-a doua cameră. Vei crede că e o sală de cinema, întunecată şi cu bucăţi din viaţa mea ce rulează continuu. Apari şi tu în filme, eşti acolo, lângă mine, ţinându-mă de mână, plângând şi râzând lângă mine. Avem o canapea veche pe care stăm cu orele şi multă ciocolată. E camera în care ne punem pe picioare sufletul, împreună, e camera noastră, cu spini pe jos ce îi simţim în tălpi, ce ne vor aminti mereu prin ce am trecut împreună. Şi tu pleci, dragă prieten şi rămân eu şi alerg repede în camera mea…

Am buzunarul plin de chei, uşa e plină de lacăte, pentru că e camera mea, unde doar eu am voie să pătrund şi dincolo de ea, e camera noastră…


Laura- Iar câstigătorul este?????? Din punctul meu de vedere… toți. De ce? Pentru că fiecare a spus un adevăr. Cel dictat de gândurile lui și simtirea sa. Interesant este că în cuvintele voastre am găsit drumul înapoi în antichitate la Frumosul lui Platon, imaterialul lui Aristotel, întregul lui Plotin și Hermes Trismegistul. Am simțit prin vorbele voastre.. echilibrului din doctrina lui Toma d’Aquino, înțelepciunea suferinței lui Blaise Pascal, adevărul lui Darwin, SupraOmul lui Nietzsche, îndoiala lui Descartes, răspunsurile lui Freud, realitatea demonstrată, descompusă, experimentată în laboratoare, Nimicul și Totul lui Buddha.

Toți știm adevărul, trăiește în noi, și fiecare în parte are posibilitatea unei alegeri între a încerca a-l înțelege, a-l căuta, și a-l neglija. Desigur răspunsul la o întrebare, stârnește altă curiozitate, dar ăsta e jocul.. (și e jocul meu preferat).

Voi, prin cuvintele voastre, ați creat o compoziție de suflet, o unitate în armonie. Ce culoare are? Culoarea dată de integritate. Să și-o reprezinte fiecare cum poftește…

:) Știu și înțeleg că trebuie să existe un câștigător. Așa că, vă rog să mă ajutati să-l aleg. Spuneți-mi voi în comentarii (sau măcar dați-mi idei)… cine merită să câștige #celmaicoolpremiualtoamnei, și anume trei produse la alegere din shopul OkapiSound, cărțile Sensul vieții- autor Alfred Adler și Despre Psihanaliză- autor Sigmund Freud, plus jucăria erotică We-vibe, oferită de sex-shopul Erogen.

Data limită - 30 septembrie, adică marți.!!!!!!

!!!Mâine puteți descărca gratuit mixtape-ul toamnei OkapiTati de pe www.okapisound.com

P.S- Apropos de suflet! Cam cât de liber e arbitru, dacă tot ce se întâmplă.. se întâmplă tot timpul???!!!!… din spiritul OkapiTati. Mâine…

Cu drag…

…și vă mulțumesc anticipat pentru ajutor. :)

Ce ești? (provocarea care-ți aduce #celmaicoolpremiualtoamnei)

Friday, September 26th, 2014

…cel mai cool premiu al toamnei este o provocare. Una menită să genereze milioane de conexiuni în Sistemul Nervos Central al oricărui om care o acceptă, una care aprinde mintea și apoi o… muțește un pic. Dacă îndrăznești s-o accepți poți să câștigi #celmaicoolpremiualtoamnei, și anume trei produse la alegere din shopul OkapiSound, cărțile Sensul vieții- autor Alfred Adler și Despre Psihanaliză- autor Sigmund Freud, plus jucăria erotică We-vibe, oferită de sex-shopul Erogen.

Provocarea spune așa: Ce este omul? Ce este sufletul? Pentru început răspunde la aceste două întrebări. Respiră conștient de trei, cinci.. zece ori și apoi scrie sincer ce-ți spun gândurile tale. Nu există răspuns bun sau prost, e vorba doar de alegerea de a accepta sau nu ..o provocare. Se pot scrie citate, se pot lăsa linkuri cu filmulețe sau articole, care, poate, explică poziția despre ce este omul, și ce este sufletul… la fel cum o simțiți și voi.

Și acum mai respiră conștient măcar de trei ori, lasă-ți mintea să se liniștească, și apoi cu aceeași notă de sinceritate răspunde la: Ce este mintea? Are culoare? Se simte?

Dacă mintea ți-a muțit puțin, nu-i nimic, din spațiul acela …gol… își va găsi inspirația să se definească. În fond avem cu toții câte o minte, deci, ce este?

Câștigătorul îl voi anunța pe 28 septembrie. :)

Nu uitați că pe 29 septembrie OkapiSound lansează mixtape-ul toamnei OkapiTati.

Cu drag…

#21VeganDays…

Thursday, September 25th, 2014

…marți am încheiat regimul de detoxifiere, și recunosc că ultimele zile au fost un pic dificile. Nu mi-a fost foame, nu am avut pofte de produse din carne, lapte, ouă, ci pur și simplu… m-am săturat de restricții, și de inventat rețete vegane. Din disciplină nu am renunțat, iar azi dacă îmi deschide cineva frigiderul jură că sunt… vegetariană. Acum, deși nu îmi impune vreo dietă, beau măcar un smoothie pe zi doar ca să mă energizez, și caut rețete de ruladă din ciuperci. Hm? Peste toate, am congelat 100 de kg de afine, 30 kg de cătină, și 50 kg de merișor, pe care intenționez să le consum sub formă de sucuri, în decursul următoarelor luni și cu puțin ajutor of course. :) Nu, nu am adoptat un meniu vegan, doar am învățat să am un pic mai mult grijă de mine, dar și de sistemul imunitar al cuibului meu. :)

#21VeganDays…

Meniul ultimelor zile de regim a inclus: Ziua 17 (Joi)- Mic-dejun: Cafea cu budincă de soia.

Prânz: Tofu cu ghimbir și chiftele de legume.

Cină: Afine cu miere.

Ziua 18 (Vineri)-Mic-dejun: cafea și tartine cu unt de arahide, banane, afine și miere.

Prânz: Supă cremă de legume.

Cină: paste integrale cu sos pesto și ciuperci.

Ziua 19 (Sâmbătă)- Mic-dejun: Cafea + biscuiți cu ciocolată vegană și un shake de afine cu lapte din semințe de Chia.

Prânz: Salată cu Goji.

Cină: Supă de legume.

Ziua 20 (Duminică)- Mic-dejun: Cafea și budincă de Quinoa în lapte de cocos.

Prânz: salată din rucola și roșii, tofu cu ghimbir, plăcintă la cuptor din cartofi cu mazăre.

Cină: Guacamole cu tortillas, plus.. tort de ciocolată vegană, nuci și vișine din bucătaria Satya.

Ziua 21 (Luni)- Mic-dejun: Smoothie din banană și pere, budincă de soia cu afine, ceai.

Prânz: Noodles cu legume + smoothie de afine cu sirop bio de mentă.

Cină: Pachețele de primăvară.


Gustări între mese- alune de pădure crude, migdale crude, fructe: struguri, prune.

Socrate, Platon, Aristotel. Poveste cu suflet de seară bună…

Wednesday, September 24th, 2014

Friedrich Nietzsche considera că Socrate a făcut din cunoaștere calea virtuții, și prin asta reprezintă ‘’una din axele istoriei universale și noua ei cotitură’’ lucru pentru care, a recunoscut că i-a purtat pică, dar i-a fost și recunoscător în același timp.

Socrate (filozof grec 469-399 î.Hr) -a orientat gândirea filozofică spre subiect, spre om.  A provocat cunoașterea șă-și îndrepte atenția spre conștiința umană, spre suflet. Socrate nu credea în Rău, unde exista rău… el vedea ignoranță. Din păcate nu a lăsat nimic scris, profesorul Ion Mânzat ne-a explicat că, probabil, nu credea într-un adevăr separabil de persoana care îl enunță, și de momentul în care este enunțat. Sau poate :) … nu știa să scrie, cu toate că e stabilit azi că a studiat muzică, gramatică, ș.a. Date despre Socrate, și despre ideile sale, ne sunt cunoscute din celebrele dialoguri ale discipolului său, Platon, și prin marturille lui Xenofon.

‘’Știu că nu știu nimic- Această maximă celebră a lui Socrate nu reflectă nicidecum o modestie excesivă, înseamnă, ceea ce posed eu nu este adevărul însuși, ci exigența unui adevăr mai înalt(…)

Îmi pun întrebări despre propria-mi știință, despre propriile-mi gânduri, și dacă dorința mea de adevăr devine destul de puternică, descopăr că știința mea este în mare măsură neștiință. (…)

Socrate spunea că și el practică îndeletnicirea mamei sale: arta moșitului. El moșea spiritele. Nu transmitea cunoștințe din afara, ci deștepta în celălalt simțul adevărului.  (…) Acest demers are la bază încrederea fundamentală în om. Interlocutorul este o faptură umană și ca atare în el este sădit simțul adevărului. Este de ajuns ca acesta să fie moșit. (…) Începând cu Socrate filozofia se centrează pe om, considerându-l autonom față de lumea înconjurătoare. Viziunea sa este o concepție autonomista. Socrate venea cu descoperirea omului ca pură conștiință. Pentru el conștiința este ’gândirea care gândește și care este gândită’’. Conștiința apare ca un sistem de cunoștințe. Conștiința este identitatea originară cu sine: nu putem cunoaște dincolo de noi înșine. Socrate atrage atenția asupra dualismului psihofizic, noi suntem suflet și ca atare suntem altfel decât corpul care aparține lumii materiale. (…)

Cunoaște-te pe tine însuți- Pentru Socrate această maximă este un îndemn al conștiinței care își caută fundamentele. Formula nu are nimic de a face cu contemplarea lăuntrică, nu este vorba de o simplă privire în oglindă a reflexiei, de un mod de a ne vedea și a ne descrie. Este vorba de acțiune. (…)

Socrate dezvoltă următoarea idee: atunci când un om acționează o face întotdeauna pentru că-și propune să ajungă la ceva socotit de el a fi bun. Atunci de unde vine răul ? ‘’Răul vine din faptul că omul se înșală asupra binelui’’- Socrate. Omul ia un un fals bine drept binele adevărat, preferă un bine mai mic unuia mai mare… adică se înșală. Răul provine din ignoranță. Pentru a descoperi adevăratul bine este nevoie de o transformare interioară. A ne cunoaște pe noi înșine înseamnă a descoperi în noi rădăcina cea mai adâncă a simțului nostru pentru adevăr, dar tot așa și slăbiciunile și lipsurile acestei rădăcini; a descoperi de asemenea neștiința noastră; tendința de a ne autoiluziona; înclinația de a ne autoamăgi. Toate acestea sunt cuprinse în enunțul ‘’Cunoaște-te pe tine însuți’’. (…)

În doctrina socratică evidentă este si comuniunea dintre Sine și Univers. Omul are un centru ascuns, după cum și Universul are un Sine central, plin de taine. (…)

Pentru Socrate o întrebare este esențială: Ce este omul ? Experiența crucială pentru el este cercetarea universului spiritual al omului. (…) Socrate a fost condamnat la moarte pentru ca zguduise tradiția și pregătise conștiința antică pentru alt mesaj, acela al creștinismului. Socrate rămâne în istorie un apostol al liberțății spirituale.

Vasile Pavelcu consideră că epoca lui Socrate reprezintă cea mai remarcabilă fază din istoria conștiinței omenesti…. miracolul gândirii reflexive, a fazei în care gândirea devine conștientă de sine’’. –textul este preluat din Istoria Psihologiei Universale, autor profesor Ion Mânzat, editura Univers Enciclopedic Gold.

Platon ( c. 429-347 î Hr.) Despre Platon istoria ne spune că a fost un aristocrat frumos ca un zeu, discipol a lui Socrate, care azi este considerat unul dintre cei mai mari gânditori ai Antichitatii. A întemeiat la Atena, în jurul anului 387 î Hr., Școala filosofică Academia. A scris numeroase dialoguri: Banchetul, Phaidon, Parmenide, Sofistul etc.. L-a văzut pe maestrul său Socrate luând cucută și murind. Ulterior a călătorit mult. În ce privește sufletul în doctrina sa este evidentă o continuitate a ideilor socratice.

’’Sufletul apare atât la Socrate cât și la Platon ca o entitate simplă, care își are propriul început, care nu piere, și se caracterizează prin autodeterminare.  (…) Platon a elaborat Teoria Ideilor conform căreia adevărata realitate o constitue Ideile: Ideea de Frumos, de Dreptate, Ideea de Om. Lucrurile percepute prin simțuri nu ar fi decât ‘umbre’ copii ale Ideilor, și nu ar avea realitate decât în măsura în care participă la idei. (…)

Orice pretenție de cunoaștere, orice posesie a unei cunoștințe trebuie, într-un fel traversată și depășită, pentru că astfel să se realizeze o ascuțire a simțului nostru pentru adevăr și bine- Aceasta este intenția centrală a gândiri platoniene.

Ce sunt aceste Idei? După Platon sunt adevărata realitate, cea din care derivă ființa lucrurilor și cuprinsul lumii. Sunt eterne, simple, absolute.

De unde provine cunoașterea Ideilor ? Socrate vorbea despre Idei înnăscute, Platon, la rândul său vorbește de reminiscență.

Platon: ‘’Nu-i de ajuns să spunem că sunt înnăscute. Trebuie să admitem că noi am contemplat Ideile înainte de a ne fi născut’’

Odată cu nașterea, sufletul pierde amintirea clară a Ideilor. Îi rămâne însă un fel de nostalgie care-l face să încerce să se refere la ele, să le caute. (…) Avertismentul socratic- știu că nu știu nimic- este reînnoit la Platon în- știu că am uitat. Trebuie așadar, să încerc să-mi reamintesc, să-mi readuc în minte Ideile, fără de care nu există adevărata cunoaștere. (…)

Omul se află la mijloc între Lumea Sensibila și Idei. Nu poate să renunțe la Idei pentru că sunt esențiale pentru el, nu poate neglija nici lucrurile sensibile pentru că vrând nevrând, prin intermediul lor trebuie să caute să-și reamintească.

Mitul Peșterii- Iată mai mulți oameni aflați într-o încăpere supământeană, ca într-o peșteră, al cărui drum de intrare dă spre lumină, drum lung față de lungimea întregii peșteri. În această încăpere ei se găsesc încă din copilarie, cu picioarele și gâturile legate, astfel încât să stea locului și să privească doar înainte, fără să poate să-și rotească capetele din pricina legăturilor. Lumina le vine de sus și de departe, de la un foc aprins înapoia lor, iar între foc și oamenii legați este un drum așezat mai sus de-a lungul căruia este zidit un mic perete, pus dinaintea celor ce privesc…

Domeniul deschis vederii e asemănător cu locuința- închisoare, lumina focului din ea cu puterea Soarelui. Iar dacă ai socotii urcușul si contemplarea lumii de sus ca reprezentând suișul sufletului către locul Inteligibilului (….) În domeniul inteligibilului mai presus de toate este Ideea de Bine, că ea este anevoie de văzut, dar că odată văzută ea trebuie concepută ca fiind pricină pentru tot ce-i drept și frumos; ea zămișlește în domeniul vizibil lumina… iar în domeniul inteligibil chiar ea domnește producând adevăr și intelect- Platon, Republica

Starea inițiala în concepția lui Platon este ignoranța și neputinta. În descrierile lui totul este subteran, prizonierii, figurinele, drumul, focul sunt toate în peșteră acolo unde lumina zilei abia pătrunde. Asta este după Platon condiția noastră primă de oameni cufundați în lumea materiala și vizibilă, nu vedem niciodată decât reflectarea înșelătoare pe care obișnuința ne face să o luăm drept realitate.

Mitul Peșterii este folosit de Platon pentru a demonstra gradele până la care naturile noastre pot fi iluminate. Primul stadiu- al prizonierilor legați ce nu pot percepe decât umbrele proiectate a celor care se mișcă pe cărare (pe cărare se perindă oameni și obiecte) Umbrele corespund lucrurilor sensibile cu care simțurile noastre ne-au obișnuit că sunt întreaga și singura realitate, dat fiind că nu cunoaștem alta. Lumina e dată de Foc, odată cu iluminarea prizonierul ar putea să vadă mai întâi obiecte artificiale, apoi focul, lumea reala și, în cele din urma, Soarele. (…)

În legendă, un prizonier reușeste să evadeze, se ridica cu greu, descoperă cărarea, oamenii care trec, obiectele, focul. Se târăște afară, Lumina zilei îl orbește, nu mai vede nimic, după cum spune Platon, este nevoit să se deprindă puțin câte puțin cu noua sa situație, contemplând mai întâi nu lucrurile, ci umbrele sau reflexele lor din apă. Treptat ajunge să se obișnuiască cu lumina zilei, vine momentul  în care este capabil să privească chiar și soarele. Lumea de afară este Lumea Ideilor. (…)

Sufletul este nemuritor prin ceea ce semnifică natura umană. Sufletul se aseamană cu Ideea pentru ca aidoma acesteia este simplu fără amestec cu altceva și nemuritor. Dar nu este o Idee pentru ca aceasta este deopotriva eternă și simplă, sufletul în schimb are o istorie, dacă n-ar avea, n-ar fi liber și binele n-ar exista, doar universul imuabil al Ideilor; dacă Om ar însemna Idee, orice alegere liberă ar fi anulată. N-ar mai exista bine și rău. Sufletul poate sa aleagă răul, poate să se înjosească, dar după Platon, nu poate alege să moară. Nici viciul, nici răul nu-l pot ucide. Sufletul se mișcă singur, este liber, ceea ce înseamnă că el este însăși decizia sa, fiind prin aceasta indestructibil. (…)Fiecare suflet omenesc chiar prin firea sa a apucat să vadă ființarea în Ființă. (…)

’Viața demnă de a fi trăită este un amestec din mierea plăcerii și apa sobră a înțelegerii- Platon’’ – textul este preluat din Istoria Psihologiei Universale, autor profesor Ion Mânzat, editura Univers Enciclopedic Gold.

Aristotel (384-322 î. Hr) este considerat azi, probabil, cel mai mare spirit enciclopedic al Antichității. A fost discipol a lui Platon timp de aproape 20 de ani, și a întemeiat în 335 îHr. propria sa școală filosofică-Lyceum. Despre suflet Aristotel și-a expus teoria în cartea sa- De anima, și în Parva Naturalia -care reunește nouă mici tratate.

’’Psyce este în concepția lui Aristotel o caracteristică esențiala a tuturor viețuitoarelor. Astfel, există un suflet vegetal, unul animal și un suflet rațional, uman. Spre deosebire de Platon, la Aristotel nu se mai pune problema nemuririi sufletului, acesta fiind o formă substanțială. Sufletul este indisolubil legat de trup, purtând ‘’amprenta’’ acestuia; sufletul cere un anumit trup, și trupul cere un anumit suflet. Aristotel respinge teza platonică a opoziției dintre suflet și corp, și cere înlocuirea ei prin teoria că sufletul este ‘’forma trupului’’, actualizarea potențelor sale. (…) Pentru Aristotel funcțiile psihice sunt funcții ale complexului corp-suflet. (…)

Spiritul uman se naște ca o ‘’tabula rasa’’ în care se imprimă experiența câștigată, acest intelect este deci pasiv, dar există și un intelect activ care este nemuritor, partea ce o avem comună cu Zeii.

În timp ce Platon menține peste tot opoziția dintre suflet si corp, Aristotel le subliniează unitatea. Și aici însă vor exista grade. Cu cât sufletul se desprinde mai mult de materie cu atât se înalță mai mult. La nivelul cel mai înalt se situează intelectul, ce are două niveluri: intelectul pasiv este, am putea spune, cel al captivilor țintuiți în peștera lui Platon- pentru a putea gândi ei au nevoie de Umbre, așadar, depind încă de exterior, de materie. Intelectul activ, în schimb, își dobândește autonomia, se smulge oricărei pasivități materiei. El este, astfel, etern. La Aristotel nu mai apare totuși ideea nemuririi sufletului personal, nemuritoare este doar partea activă a intelectului, cu totul eliberată în materie. La acest nivel însă sufletul este impersonal. (…)

Noi, oamenii suntem ființe de mijloc cărora li se potrivește –dreapta măsură. Fiecare ființă este determinată să îndeplinească funcția pentru care este făcută. Menirea noastră, ca ființe umane este de a avea un suflet activ, care corespunde intelectului activ; tocmai spre aceasta năzuiește întotdeauna virtutea. Virtutea omenească nu este însă un absolut. Ea indica, ce-i drept, Absolutul, dar noi trebuie să ne mulțumim cu dreapta măsură, cea hărăzită oamenilor. Aristotel o numește –regula de aur. (…)

Fericirea este pentru Aristotel binele suprem- nu se situează la extreme, fie ele și cele mai înălțătoare. Pentru om, fericirea rezidă în a acționa în sensul virtuții, potrivit omului. Pentru el nu există nimic mai bun. (…)

Gândirea Divină spunea Aristotel este gândirea gândirii. Ea este deopotrivă activitate și împlinire, noi nu o putem imita. Omul nu este activ decât sub imboldul unei lipse, al unei nostalgii, al unei dorințe. Actul pur își află împlinirea în sine însuși.

Aristotel-Omul este ființa dreptei măsuri. Virtutea sa nu trebuie să vizeze absolutul, ci măsura.’- textul este preluat din Istoria Psihologiei Universale, autor profesor Ion Mânzat, editura Univers Enciclopedic Gold.

Cu drag…