Posts Tagged ‘laura andresan’

Sigmund Freud despre iubire….

Monday, July 28th, 2014

“Chiar și în capriciile sale, limba rămâne întotdeauna fidelă realității; astfel prin cuvântul –iubire- ea denumește relații afective variate, pe care noi de asemenea le reunim teoretic, utilizând același termen. Totuși, limba lasă deschisă problema dacă prin acest cuvânt trebuie să înțelegem iubirea propriu-zisă, veritabilă, admițând astfel implicit o scară de posibilități în sânul fenomenelor de iubire. (…)

Într-o serie de cazuri, iubirea nu este altceva decât investiția obiectuală de partea pulsiunilor sexuale cu scopul satisfacerii sexuale directe, care încetează în momentul în care acest scop a fost atins. Aceasta este iubirea comună, senzuală. Dar, după cum se știe, atașamentul libidinal se reduce arareori la o constelație atât de simplă. Certitudinea că trebuința abia satisfăcută nu va întârzia să reapară trebuie să fi fost motivul ivirii unui atașament de durată pentru obiectul sexual, al persistenței “iubirii” pentru acest obiect, chiar în intervalele lipsite de dorință.

Un alt element decurge din istoria atât de ciudată a vieții erotice a omului. În prima fază a vieții sale, fază care se încheie în general la vârsta de cinci ani, copilul descoperă în unul din părinți primul său obiect sexual, asupra căruia își concentrează toate pulsiunile sexuale, revendicând satisfacerea lor. Refularea care se produce atunci impune renunțarea la majoritatea acestor scopuri sexuale infantile și determină modificarea profundă a atitudinii față de părinți. Deși copilul rămâne pe mai departe legat de aceștia, pulsiunile sale încep să fie, am putea spune “inhibate în ceea ce privește scopul”. Sentimentele pe care le are acum față de aceste persoane iubite le desemnăm ca fiind tandre. Se știe că tendințele “senzuale” timpurii sunt conservate cu o intensitate mai mică sau mai mare în inconștient astfel încât curentul primitiv continuă să curgă într-un anumit sens. (…)

În legătură cu iubirea, ne-a frapat de la bun început fenomenul supraestimării sexuale, faptul că obiectul iubit este sustras într-o anumită măsură criticii, toate trăsăturile sale fiind apreciate mai mult decât în cazul celorlalte persoane sau decât atunci când față de respectiva persoană nu apăruse sentimentul iubirii. În cazul refulării și reprimării mai mult sau mai puțin eficace a tendințelor senzuale apare iluzia că datorită trăsăturilor sale psihice obiectul va fi dorit și senzual, în timp ce lucrurile stau tocmai invers, abia plăcerea sexuală conferind obiectului aceste calități psihice.

Ceea ce falsifică aici judecata individului este idealizarea, dar acest fapt este de natură să ne orienteze în cercetarea noastră, căci putem vedea clar cum obiectul este tratat la fel ca propriul Eu și că în sentimentul de iubire o anumită parte a libidoului narcisic este transferată asupra obiectului. În unele forme de alegere a obiectului iubirii este evident că acesta este menit să înlocuiască un Ideal al Eului, pe care nu-l poate atinge. Obiectul este iubit pentru perfecțiunile pe care Eul și le-a dorit pentru sine și pe care le poate obține numai prin această deviere de la satisfacerea narcisismului său.

Pe măsură ce supraestimarea sexuală se amplifică și sentimentul de iubire se intensifică, interpretarea acestui tablou devine tot mai facilă. Tendințele care împing către satisfacția sexuală directă pot fi complet reprimate, cum se întâmplă frecvent de pildă în iubirea visătoare a adolescentului, când Eul devine tot mai puțin exigent și mai modest, în timp ce obiectul devine tot mai impunător, dobândind o valoare tot mai mare. Obiectul ajunge în cele din urmă să atragă de partea sa toată iubirea de sine a Eului, astfel încât autosacrificarea acestuia din urmă este o consecință firească; obiectul absoarbe Eul ca să spunem așa. În orice sentiment de iubire există tendința spre umilire, limitare a narcisismului și deconsiderare a propriei persoane. În cazurile extreme, aceste trăsături sunt exagerate și rămân singurele dominante după retragerea exigențelor sexuale.

Așa se întâmplă îndeosebi în cazul iubirii nefericite, neîmpărtășite, deoarece fiecare satisfacție sexuală este urmată de o diminuare a supraestimării obiectului sexual. Simultan cu această “devoțiune” a Eului față de obiect, devoțiune care nu se deosebește de dăruirea sublimată pentru o idee abstractă, încetează complet și funcțiile ce revin Idealului Eului, așadar inclusiv critica exercitată de această instanță; tot ceea ce face și cere obiectul este apreciat ca just și ireproșabil. Vocea conștiinței tace ori de câte ori este vorba de ceva favorabil obiectului; în orbirea cauzată de dragoste devii criminal fără să regreți. Această situație în ansamblul ei, poate fi rezumată în următoare formulă: obiectul a luat locul Idealului Eului. (…)

De la sentimentul de dragoste până la hipnoză pasul nu este, evident, prea mare. Asemănările dintre cele două stări sunt evidente. Față de hipnotizator cel hipnotizat manifestă supunere, lipsă de atitudine critică și același abandon pe care-l întâlnim la îndrăgostit față de persoana iubită, aceeași renunțare la inițiativa proprie. Este neîndoielnic, așadar, că hipnotizatorul a luat locul Idealului Eului. (…)

Niciodată nu suntem mai lipsiți de apărare în fața suferinței decât atunci când iubim, niciodată nu suntem mai neajutorați și nefericiți decât atunci când am pierdut obiectul iubit sau iubirea acestuia. (…)

În fine, orice suferință este doar o senzație, ea există doar în măsura în care o simțim, și o simțim doar ca urmare a unor mecanisme ale organismului nostru. (…) O experiență milenară ne-a convins că deși nu putem să suspendăm toată suferința, putem suspenda totuși o mare parte din ea, și o altă parte o putem alina.”- prof. dr Sigmund Freud în Disconfort în cultură (Studii despre Societate si Religie, Opere Esențiale, volum 9. Ed. Trei)

Cu drag…

Trei Doamne…

Thursday, July 24th, 2014

…și minunate sunt toate trei. In fotografii sunt prezentate câteva cadre din orașul Gherla cu frumoasele sale biserici și catedrale, Mânăstirea Nicula, și castelul Banffy din satul Bonțida (toate în județul Cluj). Enjoy…

Gherla-Un oraș curat, liniștit, plin de flori…

Mânăstirea Nicula cu Icoana Făcătoare de Minuni…

Castelul Banffy…


Farm girl…

Monday, July 21st, 2014

…a cui ești tu? Cine eu? :) Păi a Soarelui și a Pământului!! Farm girl :)

Magnet, energie

Saturday, July 19th, 2014

“Fiecare potențial din Univers este o undă de probabilitate, cu câmp electromagnetic și de natură energetică. Așadar este logic ca sentimentele și gândurile noastre să nu facă excepție. Mi se pare un model util să ne imaginăm gândurile ca pe încărcătura electrică din câmpul cuantic, iar sentimentele ca pe încărcătura magnetică din câmp. Gândurile noastre transmit în câmp un semnal electric, iar sentimentele pe care le generăm atrag magnetic evenimentele spre noi. Împreună, felul în care gândim și cel în care simțim produc o stare de a fi, care generează o semnătură electromagnetică și care influențează fiecare atom al universului nostru. Acest fapt ar trebui să ne facă să ne întrebăm: ce anume emit eu (conștient sau inconștient) zi de zi?

Toate experiențele potențiale există ca semnături electromagnetice în câmpul cuantic. Există un număr infinit de semnături electromagnetice posibile (există deja ca model de frecvență a energiei). Dacă ați putea crea (conștient, n.a) un nou câmp electromagnetic prin modificarea stării de a fi, corespunzătoare potențialului respectiv din câmpul cuantic informațional, evenimentul în cauză o să va gasească (se va întâmpla în realitatea trăită, n.a)”- preluare din cartea Distruge-ți obiceiurile nocive, autor Joe Dispenza.

Cu drag…


Sufletul din oglindă…

Monday, July 14th, 2014

….privește-te în oglindă și spune-ți sincer ce vezi. Un om urât, vezi riduri, te încrunți? Ești furios; nu-i nimic, trece, dar, poate, merită să te analizezi un pic. Cine știe s-ar putea să afli că ești dur azi pentru că odată, cândva a durut. Ce? Sufletul.

Tu ce vezi? ..un chip perfect, buze strânse, țuguiate, ca o rățușcă ce se vrea lebădă, un păr gelat? Nu-i nimic, trece…e doar frică, una închipuită, dar știu tot te sperie. Been there, done that. Chiar te înteleg. Te rog însă să-mi răspunzi…unde pleacă rațele după ce îngheață lacul? :) Sau mai bine.. răspunde-ți ție, și ține cont că frumosul niciodată nu-i complet perfect; e doar real, sincer, simplu, adevărat.

Ce vezi în oglindă? Ochi limpezi. Îți strâng mâna suflete luminat, tu care ești umil și taci. Tu doar privești, cunoști și dăruiești…

“Ființa umană este un prag pe care multe infinituri se întâlnesc. E infinitatea spațiului care se întinde în adâncimile cosmosului și infinitatea timpului. E infinitatea microcosmosului.

Chipul uman este icoana creației. (…) Fața este oglinda minții. Fața umană este o realitate artistică . (…) Nu există două fețe identice. Se manifestă mereu o variație specială a prezenței în fiecare. Fiecare față conține o anumită intensitate a prezenței umane. (…) Intr-un fel chipul este icoana corpului, locul unde lumea interioară a unei persoane se manifestă. (…) Fața dezvăluie întotdeauna sufletul….

Infinitatea ce ne bântuie pe toți și pe care nimeni nu o poate reprima este cea a propriei lumi interioare. O lume zace ascunsă în spatele fiecărui chip uman. (…) Când privești unele fețe, poți observa turbulențele infinitului începând să se adune la suprafață. (…) Fața umană poartă un mister și este punctul de expunere al misterului vieții individuale. Este punctul în care viața privată, interioară a persoanei iese la suprafață în lumea anonimă. (…) Fața este punctul culminant al corpului. (…) Sub bolta craniului, chipul este locul unde viața ta de lut dobândește o adevărată prezență umană. (…) Fața dezvăluie mereu cine ești și ce ți-a făcut viața. (…) Există o simetrie stranie în felul în care sufletul tău își scrie povestea vieții sale în contururile feței”- preluare din cartea Anam Cara-autor John o’Donohue

Cu drag…