Posts Tagged ‘laura andresan’

Șase. Judecată și Pasiune. Cunoaștere de sine…

Thursday, November 20th, 2014

Preoteasa îl roagă pe învățător: “Vorbește-ne despre Judecată și Pasiune”

Iar el le spune: Sufletul vostru este de multe ori un câmp de luptă, unde judecata și motivele tale se luptă împotriva pasiunii și apetitului tău. Voi fi eu cel care va facilita pacea în sufletul tău, și voi transforma dezacordul și rivalitatea acestor elemente într-o colaborare melodioasă? Dar, cum voi putea face eu asta dacă tu nu ești un împăciuitor, ba chiar un iubitor al tuturor elementelor tale?

Judecata și pasiunea ta sunt velele și cârma sufletului tău navigator. Dacă fie cârma, fie velele tale sunt rupte.. atunci poți doar să te zvârcolești și să plutești în derivă, sau să rămâi în mijlocul oceanului. Dacă lași judecata să conducă singură atunci te limitezi singur, iar pasiunea nețărmuită este o flacără care arde până când își provoacă propria distrugere. De aceea lăsați-vă sufletul să ridice judecata la nivelul pasiunii pentru ca aceasta să poată cânta în voie; și las-o să direcționeze pasiunea cu motive, pentru ca aceasta să poata să își trăiască propria înviere zilnică.

Aș vrea să îți consideri judecata și pasiunea ca doi oaspeți dragi ție. Cu siguranță nu ți-ai onora un oaspete în detrimentul celuilalt; acela care oferă prea multa atenție unuia va pierde iubirea și credința ambilor.

Când stai pe deal, la umbra plopului împărtașind pacea și calmul cu câmpurile de departe și pajiștile, lasă-ți inima să spună în liniște, “Dumnezeu sălășluiește în Judecată”. Când vine furtuna, iar vântul puternic scutură pădurea, iar tunetul și fulgerul proclamă măreția cerului, atunci lăsa-ți inima să spună cu venerație, ”Dumnezeu se mișcă prin pasiune”. Și cum tu ești doar o suflare în sfera Sa, o frunză în padurea Sa, și tu ar trebui să locuiești în judecată și să te miști cu pasiune.

Un om îl roagă și el pe învățător să le vorbească despre cunoașterea de sine.

Acesta răspunde: Inimile voastre știu în tăcere secretele zilei și nopții, dar urechile voastre sunt însetate de sunetele cunoștințelor inimii. Vreți să știți în cuvinte ceea ce ați știut mereu în gânduri. Vreți să atingeți cu degetele voastre corpul gol al viselor, și este bine că doriți asta. Fântâna ascunsă a sufletului vostru are nevoie să se ridice și să curgă spre mare; iar comoara din adâncurile infinite va fi arătată vouă.

Nu trebuie, însă, să se încerce o cântărire cu greutăți a comorii necunoscute; și nu căuta adâncimea cunoștințelor cu… toiagul, deoarece Sinele este o mare fără margini și nemăsurabilă.

Nu afirma “am găsit adevărul”, ci mai degrabă ”am găsit un adevăr”. Nu spune ”am găsit calea sufletului meu”, ci mai degrabă “am găsit sufletul ce merge pe calea mea”, deoarece sufletul merge pe toate căile. Sufletul nu călătorește într-o linie, și nu crește ca un stuf, acesta se desface ca un lotus cu nenumărate petale”- text preluat din cartea The Prophet, autor Khalil Gibran.

*Traducere și adaptare de Cristian Dumitru, Laura-Maria Andreșan

Cu drag…

Cinci: Crimă și Pedeapsă. Legea…

Monday, November 17th, 2014

Unul dintre judecătorii orașului a pășit în față și a spus: “Vorbește-ne despre crimă și despre pedeapsă”.

Și el răspunde: În momentul în care spiritul tău se rătăcește în vânt, atunci când ești singur și nepăzit, acesta este momentul când comiți o infracțiune asupra altora, și bineînțeles asupra ta. Pentru această infracțiune trebuie să bați și să aștepți neluat în seamă la poarta celor binecuvântați.

Ca o mare este Dumnezeul din tine, rămâne pentru totdeauna neprihănit. Și, exact ca eterul, îi ridică doar pe cei ce au fost înaripați. Ca Soarele este acest Dumnezeu, și nu știe calea cârtiței, și nu caută găurile șarpelui.

Acesta însă nu locuiește singur în ființa ta. Mult din tine este om .. și la fel de mult nu este… om, ci, mai degrabă, un pigmeu care merge adormit prin ceață căutându-și trezirea.

Iar despre omul din tine vorbesc eu acum. Deoarece el este cel care cunoaște infracțiunea și pedeapsa adusă celor care greșesc, nu pigmeul ce caută prin ceață sau zeitatea din tine. Adesea aud de la voi vorbindu-se despre cei care comit o infracțiune ca și despre o persoană care nu este la fel ca și voi, ci un fel de străin, un intrus în lumea voastră.

Eu spun însă că la fel cum cei sfinți și cei drepti care nu se pot ridica mai sus decât cel mai de sus punct ce aparține fiecăruia dintre voi, așa și cel nelegiuit și cel slab cu spiritul nu poate cădea mai jos decât punctul cel mai de jos care există în fiecare dintre voi. Și cum o frunză nu ajunge să devină galbenă fără cunoștința întregului copac, așa și cel care comite nelegiuirea nu poate face rău fără dorința ascunsă a voastră.(…)

Ca o procesiune mergeți cu toții spre zeitatea inclusă în voi. Voi sunteți calea dar si călătorii, iar când unul dintre voi cade, el cade ca să ofere un avertisment pentru cei din spatele lui asupra pietrei de care s-a împiedicat. Pentru cei din față acest lucru este și el un avertisment, deoarece, deși mai rapizi, ei nu au înlăturat piatra din fața celor din spatele lor. (…)

Lăsați pe cel care ar biciui pe ofensator să se uite și în spiritul celui ofensat. Și dacă vreunul dintre voi ar pedepsi în numele dreptății și ar băga toporul în copacul rău, să se uite și la rădăcinile sale; cu siguranță va vedea că rădăcinile celor buni și celor răi, celor care au dat fructe și celor care nu au dat… sunt încolăcite în inima tăcută a Pământului.

Iar voi judecători ce vreți să fiți drepți, cum îl judecați pe cel care este onest cu trupul dar un hoț în suflet? Ce penalizare îi dați celui care ucide cu trupul, dar care la rândul său este ucis în spirit? (…) Cum veți pedepsi pe cei care simt o vină ce deja este mai mare decât faptele lor? Nu este oare de vină dreptatea pe care o administrează legea pe care voi doriți așa de mult să o serviți? (…)

Iar voi ce pretindeți că înțelegeți justiția, cum veți putea face asta fară să vă uitați la toate faptele din toate perspectivele? Numai când aceste lucruri vor fi înfăptuite vom putea știi că cel ce stă cu capul sus si cel care stă cu capul plecat sunt doar niște oameni ce stau în amurgul dintre noaptea pigmeului din interiorul lor și ziua zeității din sine, ca piatra care este fundamentul templului, și care nu este cu nimic mai presus decât cea mai de jos piatră a fundației.

Un avocat vine în față și întreabă: “Ce spui despre legile noastre.. învățătorule?”

Iar el răspunde: Sunteți încântați în a face legi, dar totuși vă place și mai mult să le încălcați. Ca și copilașii care se joacă în nisip și construiesc castele de nisip, pentru ca mai apoi să le distrugă râzând. Dar cât timp voi vă construiți clădirile din nisip, oceanul aduce și mai mult nisip la țărm, iar când voi vă distrugeți clădirile… oceanul râde cu voi. Într-adevăr oceanul râde tot timpul cu cei inocenți.

Dar ce facem cu cei pentru care viața nu este un ocean, iar legile făcute de oameni nu sunt castele de nisip, pentru aceștia viața este mai degrabă o piatră, iar legea o daltă pe care o folosesc să sculpteze piatra după propria lor figură?

Dar cu infirmul care urăște dansatorii? Dar ce spuneți despre boul care își iubește jugul și îi vede pe cerbul și pe elanul din pădure ca ființe pribege și pierdute?

Ce gândim despre șarpele bătrân care nu mai poate să se scape de pielea sa și îi numește pe ceilalți goi și fără rușine? (…)

Ce pot spune despre aceștia? Decât că și ei stau sub lumina Soarelui, doar că stau cu spatele la Soare. Ei își văd doar umbra, iar aceasta umbră reprezintă legea lor, iar Soarele reprezintă doar un producător al acestor umbre. Și ce înseamnă să înțelegi legile dacă nu să te apleci și să le urmărești umbrele pe Pământ?

Dar tu care mergi cu privirea îndreptată spre Soare, ce imagini care sunt reprezentate pe Pământ te pot reține?

Tu, cel care călătorește cu vântul, ce morișcă de vânt îți poate devia cursul? Ce lege făcută de om te poate lega, dacă tu îți rupi jugul fără ca tu să aduci vreun rău altui om? De ce lege să îți fie frică, dacă tu dansezi dar nu te lovești de nici un alt om care încă nu a scăpat de bila sa de oțel? (…)  Cetățeni ai Orphalese, puteți să vă înveliți tobele și să slăbiți coardele lirei, dar cine poate să comande ciocârliei să nu cânte?”- text preluat din cartea The Prophet, autor Khalil Gibran.

*Traducere și adaptare de Cristian Dumitru, Laura-Maria Andreșan

Cu drag…

Patru: Libertate..

Thursday, November 13th, 2014

“Un orator spune: “Vorbește-ne despre libertate.”

Învățătorul îi răspunde: La porțile orașului și în jurul șemineului v-am văzut culcați la pământ și venerând libertatea voastră, la fel și sclavul se umilește în fața tiranului și îl ridică în slăvi.. chiar dacă-l ucide. Da, în dumbrava templului și la umbra templului, v-am văzut cum vă purtați libertatea ca pe un jug și ca pe niște cătușe, iar inima mea a plâns (…)

Veți fi cu adevărat liberi atunci când diminețile vi le veți petrece fără nici o grijă, iar nopțile fără o dorință sau vreo durere, atunci când aceste lucruri vă vor înconjura viața și, totuși, veți reuși să vă ridicați deasupra lor.. goi și nelegați. Și cum te vei ridica deasupra zilelor și nopților dacă nu prin ruperea lanțurilor pe care tu la începuturile înțelegerii tale le-ai fixat?

În realitate, ceea ce tu numești libertate este cel mai puternic dintre aceste lanțuri, chiar dacă zalele sale lucesc în soare și te orbesc.

Și la ce renunți ca să devii liber dacă nu la fragmente din tine? Dacă există vreo lege ce nu este dreaptă pe care vrei să o desființezi, acea lege a fost scrisă cu mâna ta pe propria ta frunte. Nu o poti șterge prin a arde cărțile de drept și nici prin a spăla frunțile judecătorilor, chiar dacă torni și oceanul peste ei.

Și dacă vrei să detronezi un tiran, mai întâi distruge-i tronul dinăuntrul tău, deoarece cum poate un tiran să conducă pe cei liberi și mândri, dacă nu printr-o tiranie a propriei libertăți și o rușine în propria mândrie? Dacă, cumva o grijă vrei să arunci, acea grijă nu ți-a fost impusă, ci, mai degrabă, pusă de către tine. Și dacă, cumva, vrei să scapi de frică, sursa acestei frici se află în inima ta, nu în mâna celui de care îți este frică.

Într-adevăr fiecare lucru trece prin tine, și sunt într-o legătură continuă cu cealaltă jumătate a sa, ceea ce dorești și acel lucru de care te temi, ceea ce îți este antipatic și ceea ce îți este drag, ceea ce cauți și acel lucru de care vrei să scapi. Aceste lucruri trec prin tine ca lumini și umbre, în perechi care se lipesc. Atunci când o umbră dispare, lumina cu care aceasta era împreunată devine umbra unei alte lumini. Astfel, libertatea care își pierde cătușele ajunge ea să devină «cătușe» pentru o libertate mult mai mare”- text preluat din cartea The Prophet, autor Khalil Gibran.

*Traducere și adaptare de Cristian Dumitru, Laura-Maria Andreșan

**Sursă Foto: www.boredpanda.com

Cu drag…

Trei: Dăruitul. Bucurie și Amărăciune. Durere..

Wednesday, November 12th, 2014

“Un om bogat s-a rugat și el: “Spune-ne despre dăruit”

Iar el a răspuns: Dăruiești puțin atunci când dai din posesiile tale. Atunci când dai din lucrurile de preț este momentul în care, cu adevărat, daruiești din inima. Ce sunt averile tale, dacă nu lucruri pe care le ții și le protejezi pentru că, poate, vei avea nevoie de ele mâine?

Ce aduce mâine pentru câinele excesiv de prudent care își îngroapă oasele în nisipul lipsit de urme, în timp ce urmărește pelerinii ce se duc spre orașul sfânt? Și ce este frica de necesitate, dacă nu necesitatea în sine? (…)

Sunt aceia care dăruiesc puțin din toate cele multe pe care le dețin, și o fac pentru recunoaștere, iar această dorință ascunsă le fac darurile să fie nesănătoase.

În același timp există cei care au puțin dar.. daruiesc totul. Aceștia sunt cei care cred în viață, și mai ales în recompensele vieții în sine, iar cuferele lor nu sunt niciodată goale.

Există și aceia care dăruiesc cu bucurie, iar acea bucurie reprezintă recompensele lor. Apoi, există și cei care dau cu durere, iar durerea reprezintă botezul lor. Și mai sunt și cei care dăruiesc și nu cunosc durere prin dăruire, nici bucurie nu caută, nici măcar recunoștiința lor ca virtuoși nu îi mișcă. Pentru aceștia, dăruitul către oricine văd cu ochiul este la fel de natural ca și modul în care mirtul își împrăștie parfumul în spațiul din jurul său. Prin intermediul mâinilor acestor oameni Dumnezeu vorbește, iar din spatele acestor ochi.. El zâmbește…

Este bine a dărui atunci când ești rugat, dar mai bine este să dai neîntrebat, prin înțelegere și compasiune. (…) De multe ori spui: “Aș da, dar numai celor ce merită”. Pomii din livada ta nu folosesc această afirmație, și nici turmele din ograda ta. Ei dau ca să poată trăi…

Cu siguranță cel care este vrednic să-și trăiască zilele și noptile este vrednic și să primeasca orice altceva de la tine. Iar cel care este vrednic de a bea din oceanul vieții.. este probabil destul de onorabil încât să își umple cupa din pârâul tău. (…) Mai întâi verifică dacă tu meriți să fii un donator, și un instrument al dăruirii.

Cu adevărat, totul este de fapt viața care dăruiește către viață, în timp ce tu, cel ce te consideri un donator, ești doar un martor. (…)

O femeie vine în față și spune: “Vorbește-ne despre bucurie și amărăciune.”

Iar el a răspuns: Bucuria ta este amărăciunea demascată, iar aceeași fântană din care vine râsul tău este de obicei aceeași care este umplută și cu lacrimi. Și cum altfel ar putea să fie? Cu cât mai adânc amărăciunea taie prin ființa ta, mai multă bucurie tu poți conține. (…)

Când ești bucuros, uită-te adânc în inima ta și vei vedea că ceea ce ți-a oferit amărăciunea, este lucrul care îți oferă acum și fericirea. Când te simți mâhnit, uită-te din nou în inima ta, și vei vedea că, de fapt, plângi pentru că a dispărut ceea ce te făcea să simți plăcere.

Unii dintre voi vor spune-”Bucuria este mai bună decât amărăciunea”, iar alții “Nu, amărăciunea este mai bună”, eu vă spun că sunt de neseparat. Ele vin împreună, și când una stă cu tine la masă, ține minte că cealaltă este adormită în patul tău. Cu adevărat tu ești suspendat.. ca într-o cumpană între acestea două. (…)

O femeie vine și-l roagă pe învățător să vorbească despre durere.

El spune: Durerea ta este procesul în care se sparge cochilia care îți înconjoară înțelegerea. Cum coaja fructului trebuie să se spargă pentru ca inima sa să stea la Soare, așa și tu trebuie să simți durere. Dacă ai putea să-ți faci inima să se minuneze la fiecare miracol zilnic al vieții, atunci ai vedea că durerea nu ar părea mai puțin minunată decât bucuria; iar tu ai accepta mai ușor anotimpurile ce vin asupra inimii tale, la fel cum ai acceptat tot timpul anotimpurile ce trec peste câmpurile tale. Ai privi cu seninătate asupra iernii durerii tale. (…) “- text preluat din cartea The Prophet, autor Khalil Gibran.

*Traducere și adaptare de Cristian Dumitru, Laura-Maria Andreșan

Cu drag…

Doi: Căsătorie. Copii…

Tuesday, November 11th, 2014

“Almitra grăiește din nou: Și ce spuneți despre Căsătorie.. învățătorule?

Și el a răspuns: V-ați născut împreună, și împreună veți fi pentru totdeauna, chiar și atunci când aripile albe ale morții vă vor împrăștia zilele. Veți fi împreună chiar și în amintirea tăcută a lui Dumnezeu.

Dar lăsați să fie spațiu în împreunarea voastră, și lăsați adierea Raiului să danseze între voi.

Iubiți-vă unul pe celălalt, dar nu faceți un angajament de iubire, mai degrabă lăsați-l să fie o mare ce se mișcă între țărmurile sufletelor voastre.

Umpleți-vă unul altuia cupa și nu beți doar din una. Dați-vă unul altuia din pâine, dar nu mâncați amândoi din aceeași bucată. Cântați și dansați împreuna și fiți fericiți, dar lăsați-vă unul pe celălalt să fiți singuri, deoarece, chiar dacă, corzile lăutei nu sunt împreunate, ele tot scot aceeași muzică.

Dați-vă inimile, dar nu unul altuia, deoarece numai palma Vieții vă poate cuprinde inimile. Stați împreună dar nu prea aproape, deoarece chiar și stâlpii unui templu nu sunt lipiți, iar stejarul și chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.

O femeie care își ținea copilul la sân întreabă: Vorbește-ne despre copii…

El spune: Copiii voștri nu sunt ai voștri. Ei sunt fii și fiicele dorinței Vieții, care tânjește chiar după ea însăși. Ei vin prin voi, dar nu din voi, și chiar dacă stau împreună cu voi, nu înseamnă că vă aparțin. (…) Puteți să le găzduiți corpurile dar nu și sufletele, deoarece acestea sălășluiesc în casa lui mâine…

Puteți să luptați să fiți ca ei, dar nu încercați să îi faceți pe ei să fie ca voi, pentru că viața nu merge înapoi, și, nici nu întârzie ocupându-se cu ieri. Voi sunteți arcul prin care ei, ce devin o săgeată, sunt trimiși mai departe.

Arcașul vede ținta ce apare dinspre calea infinitului, și îndoaie cu toată forța sa, pentru ca săgețile să zboare rapid și departe.

Lăsați ca faptul că sunteți îndoiți de către mâinile Arcașului să fie moment de bucurie; deoarece cum El iubește săgeata care zboară departe, așa iubește și arcul care este stabil”-  text preluat din cartea The Prophet , autor Khalil Gibran.

*Traducere și adaptare de Cristian Dumitru, Laura-Maria Andreșan

** Sursă Foto www.boredpanda.com

Cu drag…